Cazul Tanacu: pedepsiţi de tribunal, abandonaţi de ierarhie (scurt comentariu medico-legal)

Posted on November 25, 2011 by admin

În vara anului 2005, avocatul grupului Tanacu, d-l Antonie Popescu, a solicitat Asociaţiei “Christiana”, ca asociaţie medical-creştină, un punct de vedere asupra evenimentelor şi datelor medicale legate de cazul Tanacu. D-l avocat Antonie Popescu ne-a pus la dispoziţie pentru analiză copiile documentelor medicale aparţinând sorei Irina, care a decedat în condiţii încă neelucidate. Precizăm că punctul de vedere al unei asociaţii filantropice are valoarea unei probe extrajudiciare, iar pentru publicul larg reprezintă dreptul la opinie şi o modalitate de a descoperi diferite ipoteze de lucru pe calea anevoioasă spre adevăr.

Cercetând fişa de solicitare cu nr. 667/15.06.2005, ora 11.28, emisă la sediul central al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, credem că trebuie clarificate mai multe aspecte.

A fost sora Irina decedată la ora 12 sau încă mai trăia? Această întrebare este legitimă prin faptul că în aceeaşi fişă de salvare se descriu semnele negative de viaţă şi câteva din semnele de moarte reală, iar, pe de altă parte, s-a montat o perfuzie şi s-au încercat manevre de resuscitare. Pe aceeaşi fişă se descriu lividităţi (care apar la 1-2 ore de la deces), dar şi rigiditate cadaverică, despre a cărei topografie nu se spune nimic (era bine de precizat, deoarece rigiditatea apare la 2-6 ore de la deces şi cuprinde articulaţia temporo-mandibulară, iar rigiditatea generalizată apare la 8-12 ore de la deces). Este de dorit ca avocaţii grupului Tanacu să încerce să obţină mărturii asupra momentului morţii. În cazul în care sora Irina nu era decedată la sosirea salvării, atunci doza de adrenalină montată în perfuzia cu ser fiziologic depăşeşte dozele prevăzute în nomenclatorul de medicamente. Acest lucru este esenţial de cercetat pentru o expertiză medico-legală autorizată, cerându-se părerea unor toxicologi competenţi.

Actul emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui referitor la “necropsia cadavrului numitei Cornici Maricica Irina” se cheamă “constatări preliminarii” şi pune următoarele semne de întrebare:

- descrie “agitaţie psihomotorie severă” şi este mai degrabă o lecţie de fizio-patologie decât un protocol necroptic, pentru că vorbeşte fără susţinere obiectivă de “incapacitatea eliminării produşilor de metabolism”, de “dezechilibre acidobazice şi electrolitice”, de “integritatea morfo-funcţională a sistemului nervos central” (?!), de “stare de şoc hipovolemic”, de “perfuzie tisulară inadecvată” etc.;

- raportul de necropsie susţine afirmativ starea de deshidratare, dar nu descrie obiectiv semnele deshidratării pe care le reproducem aici din cartea Medicina legală în practica judiciară de Vladimir Beliş (Ed. Juridic, pp. 47-48): micşorarea globilor oculari, pete Liarché, aspectul cartonat al plăgilor, tegument indurat, uscat;

- nu se face nici o menţiune privind conţinutul gastric; dacă totuşi examenul toxicologic va spune ceva, rezultatul trebuie confruntat cu declaraţiile martorilor privind alimentarea sau nealimentarea victimei;

- examenul necroptic sugerează – în opinia medicului legist de la Vaslui – posibilul deces al victimei în ziua de 15 iunie, la ora 10.00, dar nu argumentează în nici un fel această afirmaţie, cu atât mai mult cu cât medicul de la salvare vorbeşte cu 24 ore în urmă de lividităţi şi rigiditate, dar fără să le descrie aspectul (ceea ce ar fi reprezentat un bun indiciu asupra orei decesului);

- în fine, surprinde uşurinţa cu care medicul legist formulează verdictul “crimă”, cu toate că anexa 2 (articolul 2) din Codul deontologic al Colegiului Medicilor din România îi recomandă prudenţă, în condiţiile în care expertiza medico-legală este departe de a deţine toate probele necesare. Această menţiune, ca şi întregul stil al acestui raport, demonstrează tendenţiozitatea medicului legist de a incrimina exclusiv grupul Tanacu.

După câteva luni se face exhumarea cadavrului şi, găsindu-se antebraţul neputrezit, medicul legist – expert al părţii – constată la locul injecţiei semne vitale (tromboză), dovadă că sora Irina trăia când i s-a făcut injectarea de adrenalină. (Vezi Adevarul despre Tanacu: Irina Cornici a murit ucisa de paramedici cu doze prea mari de adrenalina injectate in inima)

În 22 decembrie 2005, Dan Gheorghiu, medic primar de medicină legală din Constanţa, desemnat de Daniel Corogeanu şi de cele patru călugăriţe, în calitate de expert-parte, a ajuns la concluzia că moartea Irinei Cornici a fost cauzată de o eroare medicală făcută de medicul ambulanţei, care îi administrase tinerei şase fiole de adrenalină. Raportul medico-legal a fost contestat de medicii din Vaslui şi de expertiza Institutului Medico-Legal “Mina Minovici” din Bucureşti.

Redăm concluziile Raportului medico-legal al Dr. Dan Gheorghiu, medic primar medicină legală, expert al părţii:

1. Moartea numitei Irina Cornici a fost violentă.

2. Moartea s-a datorat unei insuficienţe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate şi incorecte şi ca mod şi ca doză (mare) de adrenalină.

3. Leziunile de violenţă constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure – contenţie. Sunt minore şi nu au legătură cu cauza morţii. Leziunea de violenţă de la nivelul cotului drept a fost produsă prin înţepare cu ac de seringă, în timp ce victima trăia.

4. Având în vedere existenţa elementelor de reacţie vitală (tromb şi infiltrat hemoragic) apărute în urma puncţiei venoase pentru montarea perfuziei, momentul morţii din 15.06.2005 poate fi stabilit în intervalul situat între orele 12.00 şi 13.20.

5. Din datele medicale existente rezultă că victima era în evidenţa secţiei de Psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afecţiunea psihică, precum şi tratamentul aplicat la internarea din 21.04.2005 în secţia Psihiatrie nu au legătură cu cauza morţii.

Prezentăm şi Comunicatul de presă al Biroului de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române nr.1161/7 iulie 2005 referitor la cazul preotului Daniel Corogeanu de la Mănăstirea “Sfânta Treime” de la Tanacu, judeţul Vaslui:

Atât în relatările presei, cât şi din raportul Episcopiei Huşilor, Sfântul Sinod a luat act cu uimire, consternare şi durere de faptul că în Mănăstirea “Sfânta Treime” din localitatea Tanacu, judeţul Vaslui, sub pretextul unei exorcizări, ieromonahul Daniel Corogeanu, secondat de patru călugăriţe, a supus-o pe tânăra soră Irina Cornici unui inadmisibil regim de suferinţă fizică, ceea ce a dus la moartea victimei. Exorcismul, adică suita de rugăciuni pentru alungarea duhurilor necurate, face parte din doctrina şi practica Bisericii Universale, cu temeiuri în Sfânta Scriptură, şi constă exclusiv din rugăciuni însoţite de stropire cu aghiazmă şi ungere cu untdelemn sfinţit.

Orice acte sau proceduri în afara acestora, de natura celor folosite la Tanacu, se constituie în abateri grave de la disciplina bisericească. Sub presiunea extremă a gravităţii acestui fapt şi în urma refuzului celor împricinaţi de a se supune primelor măsuri disciplinare ale autorităţii bisericeşti, conducerea Episcopiei Huşilor s-a văzut în situaţia ca, în regim de urgenţă, să aplice sancţiuni maxime ieromonahului Daniel Corogeanu şi celor patru călugăriţe,

Sancţiuni de care Sfântul Sinod ia act. Pe fondul statutului incert al Mănăstirii “Sfânta Treime” şi al sustragerii acesteia de sub controlul Episcopiei Huşilor, tragicul eveniment de la Tanacu este primul de acest fel în istoria Bisericii Ortodoxe Române şi în nici un caz nu poate fi emblematic sau definitoriu pentru Ortodoxia românească, după cum nu există nici pericolul ca el să devină contagios în mediile monastice sau parohiale.

Întrucât principiul sinodalitătii îl implică şi pe acela al co-responsabilităţii, Sfântul Sinod a hotărât ca fiecare ierarh să ia măsuri şi să vegheze permanent, în eparhia sa, asupra respectării cu stricteţe a Sfintelor Canoane, a rânduielilor liturgice şi a hotarârilor Sfântului Sinod, aşa încât excesele rituale să fie, după caz, eliminate sau prevenite, cu aplicarea de sancţiuni împotriva vedetismului sau a substratului pecuniar care, de obicei, le generează.

După cum se vede din acest comunicat, Sinodul Sfintei noastre Biserici a incriminat grupul Tanacu cu mult înaintea judecăţii civile (ceea ce de fapt a uşurat mult tribunalului civil sentinţa pe care a dat-o).

Istoria Bisericii Universale ne vorbeşte despre vremurile în care, dacă un monah sau un preot era chemat în faţa tribunalelor civile, episcopul lui îl însoţea în sala tribunalului şi îl susţinea cu prezenţa şi cu rugăciunea sa. Nu a fost şi cazul grupului Tanacu. Ba dimpotrivă…

Extras din lucrarea Prigoana cea dinauntru. Autori: Pr. Prof Dr. Mihai Valică, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă.

Adevarul despre Tanacu: Irina Cornici a murit ucisa de paramedici cu doze prea mari de adrenalina injectate in inima

Posted on November 21, 2011 by admin

Raportul medico-legal, intocmit in urma exhumarii maicutei Irina de la Tanacu, rastoarna total ipotezele cazului: Irina a murit din cauza unei supradoze de adrenalina, administrata gresit de medicul ambulantei.

Raportul a fost intocmit de medicul legist Dan Gheorghiu, din Constanta, la cererea avocatei Maria Ilisei, care ii apara pe calugarul Daniel Corogeanu si pe cele patru maicute. Cea mai importanta concluzie a raportului spune ca Irina a murit din cauza unei culpe medicale, deoarece medicul de pe ambulanta care s-a deplasat la fata locului, Lenuta Ciocan, i-a administrat o supradoza de adrenalina, care i-a fost fatala. O alta concluzie a celui de-al doilea raport se refera la faptul ca Irina traia in momentul in care a fost urcata in ambulanta si ca nu era moarta, asa cum s-a spus initial, dovada in acest sens fiind o tumefactie de pe bratul drept, locul in care medicii de pe ambulanta i-au pus o perfuzie.

“O perfuzie este imposibil sa fie montata la un cadavru, pentru ca nu are circulatie sangvina”, afirma medicul Gheorghiu in raport.

Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: “Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cit si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale, prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil”, se spune in noua expertiza medico-legala, citata in ziarul Cotidianul.

Dezvaluiri spectaculoase in cazul Tanacu

Noul raport medico-legal arata ca tanara Irina Cornici a murit in urma unui stop cardiac, cauzat de o eroare medicala.

Raportul medico-legal intocmit in urma exhumarii tinerei Irina Cornici, care si-a pierdut viata la manastirea Sfanta Treime din localitatea Tanacu, judetul Vaslui, in luna iunie a anului 2005 rastoarna datele primului raport medico-legal.

Raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicina legala din Constanta, ajunge la concluzia ca moartea Irinei Cornici a fost cauzata de o eroare medicala facuta de medicul ambulantei care i-a administrat tinerei sase fiole de adrenalina.

Prima analiza medico-legala, facuta sub presiunea emotiilor starnite de cazul de la Tanacu, il acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere.

Cauza presupusa a mortii era insuficienta cardio-respiratorie acuta, insuficienta respiratorie restrictiva prin contentie (mecanica), soc hipovolemic (scaderea volumului de oxigen din sange), deshidratare importanta in contextul unui bufeu delirant halucinator (schizofrenie) neglijat, cu stare de agitatie psihomotorie severa.

Noul raport medico-legal arata ca, potrivit expertizei facute dupa exhumare, Irina Cornici mai era inca in viata atunci cand i s-au aplicat perfuzii cu o supradoza de adrenalina.

BBC a obtinut in exclusivitate concluziile raportului pe care le publicam mai jos:

1. Moartea numitei Irina Cornici Maricica Irina a fost violenta

2. Moartea s-a datorat unei insuficiente cardiace acute survenite in urma administrarii contraindicate si incorecte si ca mod si ca doza (mare) de adrenalina

3. Leziunile de violenta constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure – contentie. Sunt minore si nu au legatura cu cauza mortii. Leziunea de violenta de la nivelul cotului drept a fost produsa prin intepare cu ac de seringa, in timp ce victima traia.

4. Moartea poate data din 15.06.2005 si, datorita existentei elementelor de reactie vitala (tromb si infiltrat hemoragic) aparute in urma punctiei venoase pentru montarea perfuziei, momentul mortii poate fi stabilit in intervalul situat intre orele 1200 si 13.20.

5. Din datele medicale existente rezulta ca victima era in evidenta sectiei de psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afectiunea psihica, precum si tratamentul aplicat la internarea din 21.04.2005 in sectia Psihiatrie nu au legatura cu cauza mortii.

In fisa intocmita de medicul ambulantei, doctorita Lenuta Ciocan, scrie ca i s-au administrat Irinei Cornici sase doze de adrenalina.

Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: “Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cat si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil”, se spune in noua expertiza medico-legala.

Sursa: 9AM

Decembrie, 2005

Monahul Filotheu despre Cazul Tanacu

Posted on November 8, 2011 by admin

M-am îngrozit citind ziarele românesti care relateaza despre cazul parintelui Daniil de la Tanacu. “Criminalul cu barba rosie” trebuie sa moara, striga la unison toata presa. “Rastigneste-l”, striga presa. Si daca el a fost acuzat de practici medievale, acuzatorii lui traiesc în plina antichitate, asta e limpede.

Ce a facut parintele Daniil? A primit în manastirea sa de maici o sora declarata ca avînd serioase probleme psihice. A facut bine? Daca el a crezut ca o poate ajuta punînd multa dragoste si atentie si luptînd cu armele Bisericii (rugaciunea si postul) împotriva bolii ei, atunci Dumnezeu sigur ca nu a trecut cu vederea fapta sa. Învatatura Sfintilor Parinti spune ca traind înconjurat de oameni cu multa dragoste si facînd ascultare, chiar daca esti bolnav mintal, boala se poate vindeca, într-o mai mare sau mai mica masura. Si, cu adevarat, a primi în obstea ta, în familia ta, un asemenea caz este dovada de barbatie (unii vor zice mîndrie draceasca, dar as întreba un asemenea om mîndru cît poate sa rabde lînga un bolnav psihic; va zic de pe acum: nici macar o zi; e nevoie de multa smerenie si dragoste ca sa rabzi neputintele acestor oameni pe care de multe ori familia îi leapada prin spitatele de psihiatrie). Eu cred ca fapta parintelui a fost dupa Evanghelie (care spune clar: “Pe cel ce vine catre Mine nu-l voi scoate afara” (Ioan 6:37).

Aspectul 2: ce competenta are un medic pentru a face diferenta între un schizofrenic si un îndracit? Raspunsul: nici una. Si iarasi nu înteleg de ce credem un medic care pune un diagnostic (si cît de priceputi sînt ei la diagnostice se vede din faptul ca alearga lumea pe la 3-4 spitale ca sa afle ce boli are) este crezut pe cuvînt, iar un duhovnic care se lupta cu duhurile cele rele zi de zi este catalogat drept nebun? Din cîte am auzit, parintele Daniil era duhovnic de ceva ani, iar cît de bun duhovnic este s-ar putea vedea si din faptul ca obstea sa numara aproape 25 de suflete (cel putin asa am citit în ziare). Sa fie limpede tuturor: nimeni nu vine la manastire pentru ca nu are ce face acasa si nimeni nu se da pe mîna unuia care nu are habar de duhovnicie. Am auzit, cu mult înainte de scandal, ca îl cauta lumea din zona Vasluiului pentru spovedanie, si ca parintele ar fi scos multi atei si multe suflete pierdute în noaptea patimilor si le-ar fi adus la Hristos. Mie mi-e limpede ca parintele Daniil face parte dintre generatia de duhovnici tineri foarte cautati de lumea de azi pentru priceperea lor în ale duhovniciei. Si daca parerea lui a fost ca Irina nu e nebuna cu capul (si cum ar fi putut sa fie nebuna o fata care a lucrat ca baby-sitter în Germania? S-ar presupune ca trebuia sa aiba capacitatea de a vorbi o limba straina si ca avea suficienta dragoste ca sa stea cu copiii altora, ceea ce ma face sa cred ca diagnosticul medical a fost o minciuna), ci ca s-a îndracit, atunci ar fi trebuit crezut pe cuvînt.

Sora Irina a început sa aiba crize. Sa zicem ca presa si medicii sai au dreptate, iar crizele erau de schizofrenie si nu de îndracire. Dar cum te apuca crizele tocmai cînd se fac slujbe în biserica si ti se citesc rugaciuni? Mi-a fost dat sa vad doua cazuri de schizofrenie pîna acum si va pot spune ca oamenii aceia nu reactionau deloc la slujbe si nu intrau în criza cînd erau în biserica si li se citeau rugaciuni. Mai mult, nu se linisteau aproape deloc prin citirea molitfelor, ci doar dupa ce-si luau pastilele. Iarasi, din ceea ce am citit în presa, înteleg ca dupa ce i se citeau rugaciuni sora Irina îsi revenea. Si atunci nu îi vom da dreptate parintelui Daniil o data mai mult?

Am fost la multe Sfinte Masluri în multe manastiri si am vazut multe cazuri de îndraciti (îndracirea nu se poate cataloga cu mijloacele medicinei care neaga existenta sufletului). Pe multi i-am tinut cu mîna mea si i-am imobilizat în vremea Maslului. Am vazut limpede ce putere ne-omeneasca au diavolii cînd un îndracit intra în criza. Am vazut jumatate de biserica golindu-se în jurul unei fete care a fost trîntita si a început sa scoata sunete înfioratoare. Va rog sa ma credeti ca duhurile cele rele raspîndesc o senzatie de teama, o frica ce îti intra în oase si te trimite departe de cel posedat. Putini sînt cei care dau dovada de barbatie la un Maslu cînd e vorba de a imobiliza un îndracit.

A fost un caz în care atîta putere avea diavolul în fiinta ce o tineam încît eram 4 insi si cu greu, cu toata puterea noastra, abia puteam sa o tinem la podea. Un om nu poate sa aiba asemenea putere, nu. Si aici vine cazul Tanacu: puteau maicile sa tina o îndracita cînd avea crize? Nicidecum. Trebuia legata. A fost legata cu funii, de mîini si de picioare, dar s-a dovedit ca nu e de ajuns, pentru ca era înca cu neputinta de stapînit. Si atunci au imobilizat-o. Presa spune ca au imobilizat-o pe o cruce. Eu nu stiu daca a fost asa, dar cînd am citit despre caz am zis: ce idee buna! Stiu, aici veti spune despre mine ca sînt nebun, retrograd, fanatic, etc, dar eu nu am de spus decît “Crucea Ta, Doamne, arma împotriva diavolului ne-ai dat-o noua”, asa cum cînta Biserica de la Hristos încoace. Asa ca nu pot sa spun decît ca, singurul pericol pe care îl vad este de a batjocori Crucea lui Hristos prin legarea unui îndracit pe ea. Dar cum nu pentru a batjocori Crucea a fost legata saraca fata, ci pentru a se însanatosi, cred ca Dumnezeu nu ma va bate pentru ca m-am bucurat de ideea de a o lega pe cruce si nici pe cei care au facut-o nu îi va osîndi. Dar pîna acum nu am aflat din presa daca a fost o cruce sau au fost niste scînduri, nu am vazut nici o fotografie. I-au pus calus în gura? Numai cei ce au vazut îndraciti la slujbe pot spune ce tulburare pot face acestia. Iar daca vrei sa faci o slujba în tihna, cel mai bine e sa îl scoti afara. Dar si ei, îndracitii, au mult folos din prezenta la slujba. Avem cazul de la Sihastria, din 1992, cînd o fata, Maria, care avea multime mare de draci, s-a tamaduit dupa 7 Sfinte Masluri si 9 Sfinte Liturghii.

Parintele Daniil era singurul slujitor la manastirea Tanacu. Pravila Bisericii spune ca preotul nu poate face singur Sfîntul Maslu, ci este nevoie de doi preoti, cel putin. În situatii de mare necesitate preotul singur poate face Sfîntul Maslu, Taina pe care Biserica o are pentru însanatosirea tuturor celor bolnavi, trupeste sau sufleteste. Asa încît ceea ce i-a ramas parintelui de facut era doar citirea rugaciunilor din Molitfelnic. Si pentru însanatosirea celor bîntuiti si stapîniti de duhuri necurate avem în molitfelnic mai multe rugaciuni, între care cele mai puternice sînt cele ale Sfîntului Ioan Gura de Aur si mai ales cele ale Sfîntului Vasilie cel Mare. Toti preotii pot sa citeasca aceste rugaciuni, ori de cîte ori li se cere. Parerea unui reprezentant al Patriarhiei ca Molitfele (Rugaciunile) Sfîntului Vasilie se citesc o data pe an, de 1 ianuarie, este cea mai mare minciuna posibila, de vreme ce în Molitfelnic scrie clar ca sînt pentru alungarea duhurilor necurate si tamaduirea bolilor. A, ca este obligatoriu (dupa tipic) sa se citeasca Molitfele de 1 ianuarie, acesta e un alt aspect. Deci nimic spectaculos în faptul ca un preot citeste Molitfele. Ba chiar laudabil, pentru ca arata ca îi pasa de durerea sufletelor crestinilor. Si nimic spectaculos în citirea Molitfelor, pentru ca îndrazneala cea mare a unui preot, care îl ridica în cinste mai mult decît orice împarat si stapînitor al lumii, este savîrsirea Sfintei Liturghii, adica aducerea pe Sfînta Masa a Facatorului si Ziditorului tuturor celor vazute si nevazute, adica a lui Hristos Dumnezeul nostru. Caci cu Dumnezeu ne împartasim în Sfînta Împartasanie. Si daca am îndrazneala de a savîrsi Dumnezeiasca Liturghie, nu am îndrazneala de a citi niste rugaciuni de alungare a dracilor?

Ceea ce într-adevar trebuie stiut este ca ura diavolului împotriva celor ce citesc Molitfele este foarte mare. Si orice citire a Molitfelor fara un pic de pregatire duhovniceasca se lasa cu mari ispite. Acesta este motivul pentru care majoritatea preotilor se tem sa citeasca Molitfele Sfîntului Vasilie cel Mare. Teama! Deci s-ar cuveni sa ne uitam cu atentie la cei ce citesc Molitfele, pentru ca acestia pot fi de doua feluri: ori niste crestini traitori si tematori de Dumnezeu, carora nu le este teama de draci, ori niste nebuni. Si cred ca am aratat mai sus ca parintele Daniil nu poate fi considerat nebun. Un nebun nu face o manastire din nimic si nu reuseste sa adune în jurul sau atîtea suflete. Si pentru ca am vorbit de pregatire, e bine sa stiti ca dupa pravila, cel mai bine ar fi ca si preotul, si cel bolnav sa posteasca înainte de citirea rugaciunilor. Mîntuitorul le-a zis foarte clar Sfintilor Apostoli: “Acest neam [de draci] nu iese decît cu rugaciune si cu post” (Matei 17:24). Si am aflat din presa ca au postit cu totii: si fata, si parintele, si obstea. E bine ca au postit? Raspunsul cred ca îl aveti. Mai ales ca îmi aduc aminte de niste îndracite carora li se dadea mîncare de post, iar ele strigau: “Nu vrem, nu vrem! Dati-ne carne si vin!”

Dupa cele trei zile de post si rugaciune purtarea de grija a lui Dumnezeu a rînduit ca Irina sa-si revina. A fost deplin constienta si a vorbit cu maicile. Au dezlegat-o si i-au dat sa manînce. Toata lumea a fost bucuroasa ca Dumnezeu a ascultat rugaciunile facute la Tanacu. Dupa aceea au mers în gradina si s-au asezat pe iarba. Aici este momentul cînd a intrat în coma. M-am gîndit ca dupa zbuciumul avut în acele zile, la care daca adaugam postul ajungem repede la concluzia ca sora a fost vlaguita pur si simplu, prin faptul ca au mers si au stat la soare e cu putinta ca pricina caderii în coma sa fie insolatia. Asta e parerea mea si nu vreau sa fie însusita de nimeni, dar va pot spune ceea ce am trait pîna acum. De aici maicile au chemat salvarea. A fost dusa la spital în coma. La spital a murit.

Avem un alt aspect, daca se mai putea face ceva. Nu stim, aceasta doar Dumnezeu o stie. Din presa am înteles ca unii medici ar fi afirmat ca fata era deja moarta cînd au luat-o. Dar tot din presa am aflat ca i-au pus perfuzii. Ori la morti nu le pui perfuzii, nu?

Moare un om care este posedat. Ce spune Biserica în astfel de cazuri? Pai e cît se poate de limpede: daca dracii sînt pricina mortii, si nu patimile în care te-ai aruncat de buna voie, atunci sulfetul acela este mîntuit. Hristos îl primeste împreuna cu Mucenicii, pentru ca a rabdat chinuri mucenicesti. Pacat ca în cazul de la Tanacu sora Irina nu poate sa vina si sa-si spuna si parerea sa. Cred ca ea ar fi fost omul cel mai în masura sa îsi dea cu parerea.

Cred ca am fost suficient de limpede în ce am scris pîna aici ca sa întelegem ca tot ce s-a întîmplat acolo a fost dupa pravila si nu s-au calcat întru nimic rînduielile Bisericii. Si atunci Dumnezeu le va purta de grija tuturor celor care au fost implicati în caz.

Tot ceea ce este pe lînga cele scrise mai sus tind sa cred ca este de la diavoli, care insufla mintile omenesti fara ca oamenii sa priceapa lucrul acesta atît de subtire. Afirmatii precum “drac de popa”, “criminalul cu barba rosie”, “maici idolatre”, “oameni inculti”, “practici medievale”, “teroare dupa metode inchizitoriale”, “maica crucificata”, “preot nebun si exaltat”, sau ca niciodata în istoria Bisericii nu s-a procedat astfel, sau ca Molitfele Sfîntului Vasilie se citesc doar pe 1 ianuarie, sau ca parintele Daniil nu era vrednic sa slujeasca ori sa citeasca rugaciuni, sau ca manastirea Tanacu este “eretica, nesfintita”, sînt cu adevarat spre rusinea celor ce le-au facut si vor da seama pentru ele. Sa nu credeti vreodata ca Dumnezeu se uita la etichete. El judeca dupa inima si plateste fiecaruia dupa vrednicie, indiferent daca este mirean, preot sau arhiereu.

Boala cea mare a neamului nostru este datul cu parerea. Nimeni nu se poate abtine sa dea mai departe ceea ce aude, fara sa înfloreasca, fara sa puna de la el, fara sa aiba contributia sa proprie. Cu cît o minte este mai slaba si mai bolnava, cu atît ceea ce aude si vede va fi dat mai departe mai deformat. Nu-mi revin dupa ce citesc articolele presei în cazul Tanacu si vad cum un caz nefericit a fost transformat de niste minti antihristice într-o crima abominabila, cu iz de inchizitie papistasa.

Alta boala a noastra este invidia, care se naste din mîndrie si care e mama razbunarii. Multe nu s-ar fi întîmplat si spus, mai ales în sînul Bisericii, daca am fi fost crestini, daca Evanghelia noastra ar fi fost cea propovaduita de Mîntuitorul Hristos si nu anti-evanghelia televizorului si a mass-mediei. Aici s-a vazut cît sîntem de departe de Hristos si cum ne lepadam de El prin faptele noastre. “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a acelora este Împaratia Cerurilor”, zice Iisus Hristos Dumnezeul nostru. Fericit esti, parinte Daniil, daca toata lumea te uraste, iar Hristos te iubeste!

Si sa zicem ca toata minciuna din presa nu ar fi minciuna, ci adevar (ceea ce sa dea Domnul sa nu fie!). Unde este, dar, Sfîntul Ioan Gura de Aur care sa zica si azi: “dati-mi un preot care a gresit, ca sa îl acopar cu haina mea”?

PS: Am scris acest material pentru a îndemna pe cei ce îl vor citi sa nu mai discute atît de mult, sa nu-si mai dea cu parerea, sa nu mai înfloreasca, ci sa aiba inima buna si sa se roage pentru parintele Daniil, care trece zilele acestea prin niste încercari prin care nimeni nu cred ca ar vrea sa treaca. Vad în ispita sa razbunarea dracilor ce au chinuit-o pe Irina. Avem inima de draci daca aruncam cu piatra si îi cerem osînda. Avem inima de oameni daca ne punem în pielea sa. Avem inima de crestini daca spunem ca pentru pacatele noastre s-au întîmplat toate acestea. Cine nu vede în scandalul Tanacu un atac împotriva lui Hristos si a Bisericii Sale este cu adevarat orb.

Monahul Filotheu Balan

Parintele Calciu despre Cazul Tanacu

Posted on April 24, 2011 by admin

“Nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este întâmplător. Intâmplarea, pentru noi, se cheamă Providenţă divină, iar aşa zisul destin se cheamă Dumnezeu. Vouă însă toţi perii capului vă sunt număraţi (Mt. 10:30). Să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor.

Din când în când îmi reîmprospătez lectura autorilor români. Văzând cazul Tanacu în presă şi pe internet, văzând sfânta mânie a presei ignorante în orice problemă teologică şi lipsa de curaj a unor ierarhi sau a purtătorilor lor de cuvânt, precum şi imixtiunea «intelectualilor» şi a oamenilor politici, ştiutorii a toate şi judecători fără pată, mi-am adus aminte de o fabulă a lui Grigore Alexandrescu, Ursul şi Vulpea. Cele două animale vorbesc despre nedrepţile împăratului Tigru, ursul, cu înţelepciunea lui «dulce», era nemulţumit că Tigrul întâi judecă animalele şi apoi le sugrumă. Când el (ursul) va fi instalat la putere va stârpi abuzul şi tâlhăria (nu vă aminteşte fraza aceasta de discursurile politice privind abuzul şi tâlhăria în gura urşilor moderni). Si cum vei face? întreabă vulpea. Ursul răspunde: Noi o să-i sugrumăm şi-apoi îi judecăm.

Este exact ce s’a întâmplat cu părintele Daniel şi cu măicuţele. Presa şi-a pus cenuşă în cap, şi-a sfâşiat hainele cu demnitatea unui sinedrist vexat şi a început să strige în cel mai legalist limbaj juridic: Criminalul cu barbă roşie, ucigaşul din Tanacu, moarte! Răstigniţi-l pe el si pe întunecatele «ev-mediste» călugăriţe. Un sef de partid care ţine să-şi afirme dragostea lui nemărginită faţa de «Biserica Mamă», este revoltat că părintele Daniel şi-a schimbat jambierele de footbalist pentru bocancii calugăreşti, ca şi cum orice footbalist este un «tâlhar nepocăit» care nu are nici o cale spre biserică. Pot să afirm cu certitudine că exista cale de pocăinţă şi pentru footbalişti, ca si pentru sefii de partide politice care-i încriminează inconştient pe aceştia.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care nu era vizată direct, pentru început, de cele întâmplate la Tanacu, mânăstirea nefiind sub jurisdicţia Patriarhiei, care ar fi putut sta liniştit şi fără mustrări de conştiinţa pe scaunul de purtător de cuvânt, a ieşit imediat la iveală cu un verdict drastic de condamnare, făra să ştie ce spune şi de ce spune. Mai tânărul ierarh al locului a extins condamnarea la «afurisanie» pentru călugăr şi călugăriţe şi la risipirea mânăstirii blestemate, ca în veci să nu se mai rezidească. Foarte frumos prilej de distrugere a unei mânăstiri cu un pretext nevalabil nici canonic, nici juridic, dar prin care ierarhul a dus cu un pas mai departe dorinţa anticreştinilor presei şi Justiţiei. Asta îmi aminteşte de strălucita intervenţie directă a preşedintelui Băsescu pentru a bara opoziţia primarului Bucureştiului faţă de defilarea homosexualilor care se lega de funcţia prezidenţială ca nuca de perete: Dacă interzicem defilarea înseamnă că ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Domnule Preşedinte, cu câţi ani ne întoarcem înapoi prin toate aceste încălcări ale procedurii juridice?

In Statele Unite, când un criminal este dovedit şi arestat, nici ziarele, nici indivizii nu strigă «criminal cu barbă roşie, footbalist care a schimbat jambierele pe bocanci», nu inventează ceea ce s’a spus de părintele Daniel că nu e preoţit, că mânăstirea nu a fost sfinţită sau cum spune un autor «mare teolog şi de foarte mare audienţă» la microfoanele mass mediei că există o schismă în Moldova la unii călugări care ţin în secret de Rusia. Este o elucubraţie mai mare decât însuşi marele teolog care asmute nişte câini imaginari crescuţi în ograda ereticilor, împotriva unui om deja foarte hăituit. Fiecare articler, fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crima şi, cu atât mai puţin de intenţie criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră. (Crede cineva că Iisus vorbea numai de deţinuţii polititici? Nu, El vorbea de păcătoşi, de infractori şi tâlhari care au dreptul şi ei la cuvântul lui Dumnezeu. Cu atât mai mult nişte călugări). Câtă vreme justiţia nu şi-a spus oficial părerea prin sentinţă, prezumţia de nevinovăţie primează. Si chiar după ce justiţia aservită puterii întunericului şi nu lui Dumnezeu va da o sentinţă de condamnare aşa cum au conceput-o procurorii înainte de a fi cercetat faptele şi intenţiile acuzaţilor, inocenţa părintelui va sta în faţa Bisericii adevărate şi a credincioşilor ei, neclintită.

Există unele asemănări şi unele deosebiri între procesul măicuţelor (şi al preacuviosului părinte Daniel) şi procesul meu din 1979. Atunci, ca şi acum, securitatea (azi poliţia) a strigat, cu “avânt” proletar atunci, masonizant şi ecumenist acum, că eu (atunci) şi parintele Daniel cu măicuţele acum eram/sunt un criminal(i). El aparţinând întunecatului ev-mediu, eu aparţinând neo-fascismului. El a îndobitocit patru măicuţe îndepărtându-le de desfrâul lumii de astăzi şi aducându-le la Dumnezeu, eu îndobitocind o întreagă generaţie de teologi care, slavă Domnului, sunt printre cei mai buni preoţi în prezent. Sper că nici unul dintre ei nu a pierit, în afară de fiii pierzării. Securitatea m’a acuzat de legături cu o putere străină căreia, chipurile, îi furnizam importante informaţii (evident, era o putere occidentală), nu s’a menţionat în actul de acuzare, nici puterea, nici măcar vreo informaţie. Vestitul teolog de largă audienţă (înrobit marei erezii a ecumenismului) – nu-l cunosc, nu ştiu ce vârstă are – cu acelaşi aer sinuos, afirmă şi el, în alt sens, o putere străină (evident, din Răsărit) de la care primea influenţe părintele Daniel. Spre deosebire de securişti, domnul teolog aduce şi dovezi: pentru că părintele Daniel a tunat şi a fulgerat împotriva ecumenismului şi a IPS Daniel (ca ecumenist). De unde o fi luat teologul nostru aceste strălucite argumente securiste? Imi închipui ca este tânăr, că n’a putut face şcoli speciale ca Otopenii sau alte locuri. Atunci de unde? Că de la Dumnezeu, în orice caz nu le-a luat.

Există şi unele deosebiri: Patriarhia nu a avut curajul să mă caterisească nici înainte de judecată, nici în timpul detenţiei, ci numai după eliberare. S’au găsit unii fraţi care au primit să fie în consistoriu, să-mi facă un rechizitoriu mai şchiop şi mai handicapat chiar decât al securităţii pe baza căruia am fost caterisit. După ieşirea din închisoare, am cerut audienţa la un episcop. M’au primit doi, ca şi cum unul singur s’ar fi temut de mine. Pledoaria mea, în faţa lor a fost să fiu reintegrat în postul meu de profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti şi să nu fiu caterisit (incepuseră deja zvonurile privind caterisirea) pentru că aceste acte oficiale de persecuţie religioasă faţă de mine vor fi în favoarea regimului comunist, care va consemna că ierarhii, recte, Biserica, m’au dat afară. Că justiţia comunistă ar fi urmat calea indicată de Biserică, aşa cum a fost cu arestarea, fiind alungat din biserica şi seminar înainte de orice decizia a guvernului comunist şi istoria scrisă de comunişti va spune acest adevăr şi va fi crezută. Astăzi, justiţia aservită demonismului occidental, va spune,la fel cu cea comunistă, că au urmat linia clerului.

Justiţia de astăzi, după cum ştim, foarte coruptă, va proceda la fel. Inainte de orice, presa a condamnat foarte grav ceea ce s’a întâmplat la Tanacu, a decis că nişte măicuţe care-şi petrec viaţa în rugăciune şi post împreună cu duhovnicul lor sunt nişte criminali odioşi, unii reprezentanţi ai bisericii, ierarhi sau simpli funcţionari cu idei automate, au crescut la infinit acuzaţiile şi astfel problema a fost soluţionată, aceşti vorbitori agreind cu orice sentinţa a justiţiei. Reprezentanţii bisericii nu au făcut decât să aprindă fitilul butoiului cu exploziv pe care cei ce au vorbit în numele Bisericii au aşezat-o.

Este încă viu în memoria noastră scandalul pedofilic al preoţilor din Biserica Romano-catolică. Sunt convins că au fost cazuri adevărate, dar sunt tot atât de convins că persoane cu probleme psihice au inventat (involuntar poate, sub influenţa presei americane) cazuri personale imaginare despre unii preoţi şi ierarhi. Presa masonică, protestanta şi evreiască au jubilat împotriva preoţiei catolice, au susţinut cu sârg toate acuzaţiile, chiar şi pe cele mai absurde, dar nici un preot nu a fost judecat de justiţie, înainte de a fi fost judecat de tribunalele bisericeşti. Nici unul nu a fost abandonat de ierarhul său decât atunci când s’a dovedit în tribunalul ecleziastic vinovăţia lui. Si atunci biserica i-a predat în mâna justiţiei afirmându-şi regretul pentru greşala preotului şi pentru durerea de a fi nevoită să-l trimită în faţa judecătorului civil. De ce autoritatea de stat americană respectă demnitatea Bisericii, iar cea românească încalcă o instituţie sacră ca şi cum ar fi o bandă de infractori fără drepturi?

Orice acuzat are nevoie de a fi iubit şi apărat de Biserică, chiar dacă nu este creştin, sau chiar dacă este vinovat. Există avocatul Bisericii (angelicus) şi al diavolului. Reprezentanţii bisericii care au vorbit, s’au înscris «cu elan şi fără reticenţă», pe lista diabolică îngroşând până la iad grupa acuzatorilor, pentru ca nu cumva vreun înger să aibă curajul de a veni în apărarea lor. Si au venit totuşi câţiva – avocaţii apărării – cărora Dumnezeu le va da cuvânt puternic de stabilire a adevărului, cuvânt pe care vorbitorii în numele Bisericii l-au scuipat din gura lor şi şi-au asumat numai rolul diabolic, dar şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa.

Inchei cu un apel către toţi credincioşii, nu îndrăznesc să chem şi toţi preoţii, pentru că am văzut unele articole preoţeşti condamnând pe cei de la Tanacu fără drept de apel şi fără a mai fi nevoie de condamnarea justiţiei lumeşti, aşa că mă adresez tuturor credincioşilor nefiloxeraţi de cazuistica antiortodoxă, ca şi preoţilor care-şi înţeleg menirea de a se ruga pentru cei în suferinţă, să ne rugăm toţi ca justiţia să facă dreptate în sensul adevărului şi să-i elibereze pe cei închişi, iar dacă totuşi, Dumnezeu le va cere un pahar de suferinţă şi amărăciune, să fie paharul lor spre isbăvirea tuturor celor care i-au acuzat şi spre înălţarea Bisericii Ortodoxe chiar dacă unii ierarhi i-au apăsat fără dragoste şi-i mai apasă încă. Să fie suferinţa lor roditoare pentru spalarea greşelilor lor şi ale noastre. Cu iertare, fraţii mei.

Notă:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iarăşi s’a grăbit să confirme atacurile presei şi ale masoneriei împotriva Bisericii, trambiţând că la Tanacu s’a făcut o crimă, vezi Doamne, crimă care nu este emblematică Sfintei noastre Ortodoxii, (Dumnezeule, cine a gândit această frază); din nou Biserica îşi pleacă ruşinată capul în faţa unei prese dezlănţuite şi incoerente şi care foloseşte insulta ca argument şi apelaţiunile grosolane ca sentinţa înainte de judecată pentru care ar trebui sa-i fie ruşine, dar ei nu au ruşine, nici dragoste de adevăr. La Tanacu nu s’a făcut nici o crimă, ci Dumnezeu a decis s’o elibereze pe sora Irina din mâinile satanei. (chiar dacă, după documente, medicii i-au dat doza ucigătoare de adrenalină. Oare medicii au barbă rosie şi sunt criminali? Sau au schimbat nu stiu ce jambiere cu halatul alb?) Sunt un preot echilibrat, nu vorbesc fără o judecată prealabilă şi fără îndelungă rugăciune înainte de a spune ceva împotriva Sfântului Sinod. Am ţinut la Jilava o grevă de 12 zile, în timpul careia nu am băut apă 5 zile şi nu am mâncat nimic 12 zile. Am slăbit extrem de mult, fiindcă am intrat în grevă extrem de slab din cauza regimului la care eram supus. Puteam să mor, pentru că eram om în vârstă, aproape 60 ani, dar nu am murit pentru că Dumnezeu a hotarît altfel în planul Lui necunoscut nouă. Ceea ce a făcut securitatea a fost pentru moartea mea. Ceea ce a făcut preacuviosul părinte Daniel şi preacuvioasele maici (pentru că ei sunt şi rămân preacuvioşi) a fost pentru viaţa sorei Irina. Pentru viaţa ei de aici, dar Dumnezeu a hotărît ca sfintele rugăciuni de eliberare să fie pentru viaţa ei de dincolo. Sinodul a despuiat pe acuzaţi de orice protecţie eclesială şi i-a aruncat în circul cu fiare. Cum vom numi această hotărîre? Iisus Mântuitorul să o numească“.

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Cazul Tanacu

Adevarul este unul singur

Author Archives: admin